Astazi este 13 august. Azi se implineste o luna de cand l-am ingropat pe Jimmy Jim Jim, dupa 3 ani de prietenie intensa, incredere, sanatate impecabila si o moarte pe care nu o merita...
Mi-e foarte tare dor de el, ma gandesc intr-una la el si inca plang cand imi aduc aminte de orice gest mic pe care il facea sufleteul meu drag. Cum se urca pe casuta cand imi auzea vocea, cum se urca in palmele mele cand le intindeam spre el sa-l las pe jos, cum venea chitaind la bucatarie cand auzea ca se deschide frigiderul, cum se urca pe laba piciorului meu , se cuibarea acolo si dormea, sau ma tragea de sosete cautand joaca. Cat de cuminte era si cum ma facea sa ma trezesc in fiecare dimineata zambind, pentru ca primul lucru pe care il vedeam era mutrita lui delicioasa cu doua bilute de onix vesele, stand pe casuta si uitandu-se la mine, asteptand sa ma trezesc...
Inca nu am gasit sensul expresiei
"nimic nu e intamplator" sau
"totul se intampla pentru un motiv" in ceea ce priveste faptul ca Jim nu mai e. Iar acum sunt convinsa ca vorbele astea sunt relative. Cred ca singurul adevar absolut pe lumea asta este acela ca
"TOTUL este relativ".
...pentru ca nu pot accepta ca soarta sa te pedepseasca atat de crunt numai pentru ca
"exista o explicatie". Nu cred ca Dumnezeu l-a luat pe Jim la el numai pentru ca eu sa-i pot adaposti pe micutii din Otopeni. Nu cred, e prea mult, prea crud, nu poate justifica nimic o astfel de tragedie. Putea sa se intample orice altceva, soarta putea sa gaseasca orice alta "strategie".
Si nu sunt mai linistita acum. Sunt la fel de suparata si plang la fel de mult. Alaltaieri m-am dus la piata si oamenii m-au intrebat ce face ala mic. Am plans de la piata pana acasa, carand sacosele cu legume pentru cei doi micuti noi. Mergand de la lift spre usa, ma rugam la Dumnezeu sa fie un vis urat, sa ma trezesc odata din cosmarul asta si sa-l vad pe Jimmy venind inaintea mea cand deschid usa. N-a fost asa, nici de data asta. Am gasit in schimb 4 ochisori de onix care se uitau curiosi la mine. Le-am dat papica si am plans...si am plans...cum plang si acum.
N-am sa ma opresc niciodata sa-l caut pe Jimmy. Trebuie sa fie pe undeva si trebuie sa-l gasesc. Trebuie sa ne regasim din nou si sa continuam de unde am fost intrerupti.
Pana atunci somn usor, iubirea mea, micutul meu papushic!
Te caut si am sa te gasesc!
....si pe topicul celalat nu mai stiu cine mi-a cerut...
Si ctesc si ceva gratie ochisorii aia si in dungutza de pe nas! Seamana cu Jim al meu, of-of-of...
)
.
