Gemon.ro :: Porcusor de Guineea

Pai haideti sa animam topicurile

Ce mai faceti voi, porcutii?

Mi-e dor...
Cateodata ma apuca un dor... Stiu, stiu... De ce nu fac nimic in sensul asta? Noi ne-am schimbat, viata s-a schimbat, grijile...timpul. Nu imi vine sa cred ca pe acest topic se scria ZILNIC! Uitam de toate printre prieteni. Ma mai pun seara in pat si incep sa rad ca un om nebun cand ma gandesc ce momente minunate am trait... Cum alergam de nebuna prin Bucuresti cu masina plina de fan sa ma intalnesc cu voi ca deh, descoperisem America fanului bun! Apoi(exact cum va spuneam, ca un om nebun) mi se prelinge o lacrima... Pentru tot ce am pierdut, pentru drumurile in toiul noptii la medici, pentru telefoanele pe care le dadeam cu nod in gat, tremur in glas, si lacrimi siroaie pe fata, sperand sa rezolv ceva pentru sufletele mele... Si uite asa, mi se umple sufletul de mahnire! Mi-e sufletul atat de greu pentru tot ce am pierdut...pentru persoanele pe care le-am ,,pierdut" si desi au trecut ani deja, nu am reusit sa clarific anumite lucruri... Ne-am rupt si punct pentru ca ,,asa e mai bine"... Pentru ca din orgoliu sau pur si simplu mahnire nu am cerut explicatii, si astfel fiecare a ramas probabil cu o parere gresita. Mi-e dor de mi se usuca sufletul, si nu spun cuvinte mari, de Maria mea draga de care mi s-a lipit sufletul din prima clipa, pe care am iubit-o si pe care inca o iubesc. Ma gandesc la tine mereu draga mea dar...pur si simplu nu am avut curaj de un ,,Buna! Ce faci?"... Mi-e dor de Lili de mor...Lili aceea care te facea sa razi si te scotea din stare chiar daca ti se darama casa... Mereu avea un ,,da-o dracu`, facem alta!" Nu mai nominalizez pe nimeni ca nu as vrea sa uit pe cineva... Mi-e dor de toti!
Mi-e dor nebun de toate sufletele care au trecut prin casa mea, de micii mei musafiri pe care, sper eu, i-am ingrijit bine si nu au simtit lipsa stapanilor.

Mi-e dor de tot... nu o mai lungesc sa nu devin patetica... Ati prins voi ideea...

V-am pupat!

Eeee, Andreea... Atat pot sa spun si eu: SI MIE IMI E DOR!!!!

Draga Andreea,
Putem deschide o sectiune cu discutii libere in cazul in care accepti sa fi moderatoarea acelei sectiuni.

Buna Geda
Nu o avem pe aceasta?
Din partea mea, cu mare drag, orice (ma rog, aproape orice) pentru gemon

Da, o avem si este potrivita pentru discutii de orice fel.

Pai daca va e dor la toate, de ce nu reincepeti sa povestiti? Mai greu e primul pas. Nu trebuie sa incepeti cu romane. Azi o fraza, maine alta si incet incet isi revine totul la normal. E real ca nu mai avem timp, dar pe forumul asta era o mare familie (asa mi-a ramas in minte) si se dezbateau toate problemele, nu numai cele ale purceilor.
As fi vrut sa incep eu, daca tot e liniste aici, poate reusesc sa animez, intr-un fel sau altul, discutiile.
Cand m-am retras in tacere in 2008 pierdusem si ultimul sufletel (Motzocel), urma sa parasesc Statele Unite, si, ajunsa in tara am trecut printr-o alta serie de schimbari radicale : divort, cautat job, cautat chirie, etc. Acum, dupa 7 ani, am reusit sa ajung la un oarecare echilibru.
Cu 3 ani in urma am luat in grija un baietel chinchilla de la o domnisoara care parasea Romania si mi-a revenit sentimentul pe care il aveam cand eram mamica de purcei... Zilele treceau altfel, starea mea psihica era mai buna. Cand am inceput sa ma documentez despre chinchille am vazut ca erau destul de asemanatori cu purceii si a inceput sa ma bata gandul sa infiez si un purcelus.
N-a fost o intamplare ca am gasit-o pe Faery la o doamna pesionara, care urma sa plece din tara (sau asa a sustinut). Cuscuta ei era mica, mult prea mica pentru a-i permite sa zburde in voie. Era cuminte si frumoasa, avea parul lung si ondulat. Greseala mare a fost ca n-am dus-o la un veterinar atunci, pe loc, doar ca sa ma asigur ca e totul ok.
La prima vedere n-am vazut nimic straniu la ea, doar unghiutele erau mari (nu i le taiase niciodata pentru ca " sunt atat de frumoase si sunt ale ei!" iar urechiusele erau murdare pentru ca "e animal, stie sa se spele singura"). Era overweight - "asa ii sta ei bine" - pentru ca hrana pe care mi-a dat-o era compusa din 95% seminte de floarea soarelui, dovleac si altele asemenea, iar scaunul era extrem de moale. Am trecut-o instant pe fan.
Venea vara si am decis sa o tund. Nu i-a convenit dar a trebuit sa fac asta. Abia atunci am vazut portiunile fara par, bubele de pe tot corpusorul, cojitele. Talpile picioruselor erau ranite iar o manuta avea carne vie si a inceput sa se umfle.
I-am asigurat un spatiu mare de zburdat si am renuntat la talas, pentru ca il gaseam plin de sange (prima data am crezut ca i-a venit ciclul, uitasem, ca fusesem mama de baieti...).
Atunci a inceput aventura care continua pana azi, dar am sa o scriu la topicul corespunzator, ca sa o gaseasca si cei care vor trece prin asa ceva sau ceva asemanator (imi doresc sa nu, dar nu e alegerea mea).

Povesta lui Jo' ma atins

Hei!!! Toata lumea bine?

Bine ai revenit, draga Andreea!